Сăutare: facultate
Oamenii Cetății | Pavel Brăila, artistul care a adus covoarele suspendate de drone la Bienala de la Veneția: „Când auzi cuvântul „dronă”, îl asociezi imediat cu pericolul. Mi-am dorit să schimb această perspectivă” (FOTO, AUDIO)
Artistul contemporan Pavel Brăila reprezintă în acest an Republica Moldova la Bienala de la Veneția, una dintre cele mai importante și prestigioase manifestări de artă contemporană din lume. Invitat…
-
25 Mai 17:45
Noi reguli de admitere la universități: Candidații la Pedagogie și master vor avea nevoie de media minimă 7
Începând cu sesiunea de admitere 2026, candidații la studii de licență în domeniul Științelor educației vor trebui să aibă media minimă 7, prevedere care se va aplica și pentru admiterea la…
-
12 Mai 13:22
Ziua ușilor deschise la USMF: viitorii studenți descoperă ofertele educaționale
Absolvenți de liceu din întreaga țară au participat sâmbătă la Ziua ușilor deschise organizată de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Tinerii interesați…
-
25 Aprilie 16:25
Alegeri în Ungaria: Péter Magyar, fostul om din interior, care încearcă azi să demoleze sistemul Fidesz și pe Viktor Orbán
După 16 ani la putere, premierul Ungariei, Viktor Orbán, se confruntă, la alegerile de duminică, cu posibilitatea de a pierde puterea. Inamicul său, omul care vrea să îi ia locul la șefia guvernului,…
-
12 Aprilie 12:45
Memorial Basarabean | Istoricul literar Mihai Papuc: Ce făceau comuniștii cu memoria scriitorilor noștri clasici - pe locul mormântului lui Stamati-Ciurea am găsit o groapă, unde aruncau gunoiul... (Audio)
Emisiunea Memorial Basarabean, dedicată memoriei istoricului literar, muzeografului, publicistului Vasile Malanețchi, a fost realizată cu participarea regizorului, scenaristului, Andrei Dumbrăveanu…
-
29 Martie 13:45
Gala Olimpicilor 2025 | Cei mai buni elevi și profesori ai acestora au fost premiați la Chișinău. Maia Sandu: „Sărbătorim excelența și perseverența”
Cei mai buni elevi din Republica Moldova, care au obținut premii la olimpiade și concursuri internaționale, europene și balcanice, au fost premiați astăzi la Chișinău, în cadrul Galei Olimpicilor…
-
23 Decembrie 2025 15:05
OAMENI ȘI IDEI | Oana Cristea Grigorescu: „Teatrul radiofonic rămâne un spațiu unic al imaginației. Radioul are o forță pe care internetul nu o poate înlocui” (Audio)
În cadrul emisiunii „Oameni și Idei”, de la Radio Chișinău am avut-o ca invitată pe una dintre cele mai respectate voci ale criticii de teatru din România – Oana Cristea Grigorescu, critic de…
-
02 Decembrie 2025 11:17
Radio Chișinău angajează redactor/ă site
Radio Chișinău este un post de radio cu sediul în Chișinău, ce face parte din rețeaua posturilor de radio ale Societății Române de Radiodifuziune. Relansat la 1 decembrie 2011, acoperă cu emisie…
-
03 Noiembrie 2025 07:51
„Noul Legislativ este chemat să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană”. Mesajul transmis deputaților de Președinta Maia Sandu la prima ședință a noului Parlament
Președinta Maia Sandu a fost prezentă la prima ședință a noului Parlament, prilej cu care a susținut un discurs în care îndeamnă deputații să muncească pentru a duce Republica Moldova în Uniunea…
-
22 Octombrie 2025 11:28
Dorin Recean, despre candidatura propusă de PAS la șefia guvernului: „Am încredere că de aici încolo ne mișcăm în direcția corectă”
Prim-ministrul Dorin Recean le-a mulțumit membrilor cabinetului de miniștri pentru implicare și dedicație, în cadrul ultimei ședințe a executivului pe care a prezidat-o astăzi. Totodată, el și-a…
-
15 Octombrie 2025 11:09
Bursele pentru studenți vor fi acordate în baza unor noi reguli. Ministrul Dan Perciun vine cu explicații
Bursele pentru tinerii care studiază în universități vor fi acordate în baza unor noi reguli. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a comunicat că acestea vor fi obținute în funcție…
-
03 Octombrie 2025 19:39
Cine sunt cei doi judecători pe care Parlamentul îi va înainta pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională
Parlamentul urmează să înainteze numirea a doi judecători la Curtea Constituțională: Liuba Șova și Nicolae Roșca. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, printr-o postare…
-
19 Iunie 2025 21:40
Republica Moldova e afectată de un exod accelerat: Doar jumătate din copiii născuți în 2004 rămân în țară
Republica Moldova este afectată de un exod „educat, continuu și accelerat”. Economistul Veaceslav Ioniță evidențiază că, la 21 de ani distanță, doar jumătate din cei 38 de mii de copii născuți…
-
08 Iunie 2025 11:38
Avocații Evgheniei Guțul, acuzați că ar pregăti din timp martorii (Revista Presei)
„De ce tace Avocatul Poporului în cazul eliberării criminalilor periculoși?”, titrează Veridica.md într-o sinteză a săptămânii.
-
24 Aprilie 2025 11:45
Memorial Basarabean | Victor Buruiană: „Tata, director la studioul Moldova-Film, a făcut o antenă cât toată camera. Intelectualii din Chișinău se adunau la noi, ca să privească televiziunea română” (Partea I, Audio)
Compozitorul și textierul, folkistul, inginerul, autorul de emisiuni la Radio Chișinău, fost director tehnic al postului, Victor Buruiană, a fost invitatul emisiunii „Memorial Basarabean”.
-
24 Martie 2025 14:45
În 2025, Cristina Gherasimov va merge în mai multe școli și universități din țară pentru a vorbi despre Uniunea Europeană
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat că, anul acesta, își propune să viziteze școlile și universitățile din țară pentru a discuta cu elevii și studenții…
-
31 Ianuarie 2025 19:45
Semnătura electronică devine obligatorie pentru admiterea online la studii de licență și master. Aceasta va fi oferită gratuit
Absolvenții de licee și colegii care vor dori să depună online actele de admitere la facultate vor trebui să dețină în mod obligatoriu semnătura electronică. Aceasta va fi oferită gratuit tinerilor,…
-
24 Ianuarie 2025 16:15
FOTO | O facultate de la USM va beneficia de echipament IT modern, donat de România
Procesul de învățare pentru studenții de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) devine mai interactiv datorită dotării Laboratorului de Matematici Financiare…
-
11 Decembrie 2024 17:13
„România Mea” | Tinerii artiști din Republica Moldova sunt invitați să participe la un concurs cu tema „Împreună în Europa”. Cine poate participa și ce premii sunt oferite
Ambasada României la Chișinău în colaborare cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și cu sprijinul Institutului Cultural Roman „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează…
-
10 Decembrie 2024 14:37
Jurnalista „Radio Chișinău” Victoria Cernea a fost premiată în cadrul Forumului Mass-Media
Jurnalista „Radio Chișinău”, Victoria Cernea a fost premiată în cadrul Forumului Mass-Media. Colega noastră a fost desemnată câștigătoare la concursul „Jurnaliștii pentru diversitate și…
-
03 Decembrie 2024 10:58

